Agenda:

24 septembrie

V. Ghika: un laïc au service des pauvres...

Conferință (în lb. franceză)

Invitat: Mgr Philippe Brizard

Espace Bernanos, Paris

ora 19.00

 

25 septembrie

Mgr Vladimir Ghika, prêtre et martyr...

Conferință (în lb. franceză)

Invitat: Monica Broșteanu

Centrul Ss. Petru și Andrei (București)

ora 20.00

 

29 septembrie

Sf. Liturghie de mulțumire

Biserica Sf. Tereza din Villejuif (Franța)

ora 9.30 (ora Franței)

 

6 octombrie

Sf. Liturghie de mulțumire

Catedrala Notre-Dame din Paris

ora 18.30 (ora Franței)

 

7 octombrie

90 de ani de la hirotonirea mons. Ghika

 

Ştiri:
Ne gasiti pe:
Flickr Youtube Facebook

Card. Angelo Amato: Vladimir Ghika, un erou al credinţei, al creştinismului

Interviu realizat de Elena Dinu şi Titi Dincă pentru TVR, cu ocazia beatificării Monseniorului Vladimir Ghika:

 

 

La 27 martie, Sanctitatea Sa Papa Francisc, vă autoriza să publicaţi decretul de recunoaştere a martiriului Slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, lucru ce duce la beatificarea lui. Eminenţa Voastră a fost persoana care a prezidat procesul canonic de la Roma. Care sunt cele mai importante faze ale procesului de beatificare? Care este responsabilitatea celor care analizează o viaţă, pentru a evalua contribuţia sa la viaţa Bisericii şi în cele din urmă, cum se ajunge la concluzia că o personalitate venerată în privat poate fi, de asemenea, venerată şi în mod public?

 

Procesul canonic de beatificare a unui martir e foarte precis, pentru că este compus din două mari etape, două momente importante: etapa diecezană, cea în care se adună documente legate de martir, despre suferinţele îndurate, perioada în care a fost închis şi despre moartea sa. Apoi, acest dosar a fost dus la Roma, unde începe etapa romană, care are şi aceasta propriile trepte bine definite. În primul rând, e o comisie istorică ce analizează dacă documentaţia depusă corespunde şi este întemeiată pe realitate. Dacă această comisie spune da, e de acord asupra acestui punct, se trece la comisia teologică. Aceasta are sarcina de a vedea dacă acest preot, acest monsenior, acest slujitor al lui Dumnezeu a primit martiriul ca pe un har, l-a acceptat, nu l-a refuzat. Acest lucru a fost dovedit. S-a dovedit şi faptul că el a rămas în România, deşi putea să plece în altă parte, în Franţa, spre exemplu, a rămas în România tocmai pentru a ajuta Biserica Catolică să înfrunte această dificultate şi pentru a-i încuraja şi pe alţi preoţi închişi.

După această analiză a teologilor, dosarul ajunge la cardinali şi episcopi, prezidaţi de prefect, în acest caz am fost eu, unde se ia în discuţie din nou întregul proces, pentru că procesul se reuneşte într-o documentaţie numită „positio” în latină. Exact, positio super martirio, unde sunt analizate toate aceste etape: istorică, teologică şi spirituală. La această reuniune a cardinalilor totul a mers foarte bine, după care eu am adunat toate documentele şi i le-am dus Papei Francisc, care a rămas foarte impresionat de figura acestui erou al credinţei, pentru că este, într-adevăr, un erou al credinţei, şi nu doar al celei catolice, ci al creştinismului. Pentru că el ajuta şi Biserica Ortodoxă; există o frumoasă documentare în acest sens, din timpul războiului, în vremuri grele, el îi ajuta pe toţi.

 

Studiul atent şi riguros cu privire la cauza lui Vladimir Ghika a avut ca rezultat positio super martirio. Ce consideraţi că a avut un rol decisiv care a dus la celebrarea solemnă a beatificării Monseniorului Ghika?

 

A fost decisivă documentaţia referitoare la perioada în care a fost închis. A fost închis, a suferit multe torturi, a fost calomniat ca trădător etc., ceea ce noi ştim că nu era adevărat, după documentele analizate. Slavă Domnului, acum avem documentele şi aici, în România. El a trăit detenţia ca pe un martiriu, după exemplul Domnului nostru Isus Cristos, care a fost acuzat pe nedrept şi ucis.

Vladimir Ghika este al treilea martir al persecuţiei comuniste din România beatificat de către Biserica Romano-Catolică, după Bogdanffy Ignatius Szilard (2010), episcop auxiliar de Oradea şi Satu Mare , mort în 1949 la Aiud, şi Janos Scheffler (2011), episcop de Satu Mare, mort în 1952 la Jilava. Ce înseamnă pentru un popor, pentru o ţară, ridicarea la cinstea altarelor a unuia dintre fiii săi, în particular un prinţ, preot şi martir, în acelaşi timp? Existenţa unor astfel de modele de sfinţenie ar putea consolida unitatea unui popor, a Bisericii?

Cred că aveţi dreptate. Ridicarea la cinstea altarelor a acestor persoane înseamnă să sunt nişte eroi, nu doar ai Bisericii şi ci ai patriei. Ei arată cum demnitatea unui om, indiferent de religie, ideologie, demnitatea persoanei umane este de neatins. Aceşti trei martiri au dovedit acest lucru.

Dar noi mai avem şi alte cauze pentru martiri aici, în România, şi alte cauze pentru Slujitori ai lui Dumnezeu. Înseamnă că ei sunt apărătorii identităţii omului, care trebuie să fie liber. Aşadar, este importantă această personalitate, deoarece ne arată că libertatea este mai importantă decât viaţa omului.

 

 

România, „Grădina Maicii Domnului”, cum a numit-o Fericitul Ioan Paul al II-lea, a dus înainte credinţa creştină prin viaţa multor sfinţi creştini şi a martirilor din primele secole ale Bisericii, până la sfârşitul celui de-al doilea mileniu după Cristos. Congregaţia pe care Eminenţa Voastră o conduce a supus studiului şi alte exemple de sfinţi români. Viaţa consacrată sau cea laică, mai poate genera exemple de sfinţenie în prezent?

 

Sigur că da. Înainte de toate, aş vrea să precizez că expresia folosită de Fericitul Ioan Paul al II-lea legat de România, „Grădina Maicii Domnului”, îmi aminteşte ceea ce spune Biserica Ortodoxă din Grecia. Eu am trăit în Grecia, am studiat în Grecia la Tesalonic…

 

… şi Monseniorul Ghika are legătură cu Tesalonicul…

 

Da… În Grecia, se spune despre Muntele Athos „Ο κήπος της Παναγίας”, care înseamnă „Grădina Maicii Domnului”. Spuneaţi de alte exemple… Noi avem, în secolul trecut, care a fost numit „secolul libertăţilor”, cele mai mari persecuţii asupra creştinilor, mult mai crude decât cele din vremea romanilor. Enumer, pur şi simplu, dar avem mulţi martiri în aceste persecuţii. Mai întâi, începem cu persecuţiile din Mexic, persecuţia şi războiul civil din Spania… Peste o lună vom avea beatificarea a 522 de martiri spanioli din timpul persecuţiei religioase din 1936. Apoi avem persecuţia nazistă: în lagărele naziste au murit şi mulţi preoţi catolici, chiar germani. Amintesc numai unul, beatificat anul trecut, Andriski, care era un preot foarte tânăr, ucis doar pentru că îi învăţa pe copii catehismul, Evanghelia. Apoi am avut revoluţia şi persecuţiile comuniste, atât de feroce. Aşadar, a fost un secol de persecuţii, în care au apărut martiri. Menţionez unul, beatificat acum două luni în Italia: era un laic, jurnalist, tată a şapte copii. Îl cheamă Focherini, Odoardo Focherini. Scria în ziarul catolic Avvenire, care există şi astăzi, articole despre libertatea de conştiinţă, eliberarea de regimurile opresive, fascist şi nazist. A fost prins, închis în lagărul din Hersbruck, unde a murit ca martir. Aşadar, Biserica, de la început şi până astăzi – pentru că şi astăzi sunt martiri în Biserică, sunt oameni în închisori… nu e nevoie să dăm nume – pentru adevăr, dar mai ales pentru propria credinţă, care preferă suferinţele şi torturile din închisoare, decât o libertate fără Dumnezeu.

 

Mulţi dintre cei veniţi să participe la celebrarea din 31 august, la Bucureşti, fie pentru beatificare, fie atraşi de personalitatea monseniorului Vladimir Ghika, aparţin unei generaţii care cunoaşte doar din cărţi istoria totalitarismului comunist. Unii au trăit, ca adolescenţi, în anii ʽ50, dar acum sunt în vârstă. Alţii încă nu se născuseră. Exemplul vieţii lui Vladimir Ghika poate fi înţeleasă ca o parabolă pentru cei de astăzi, care au 20, 30 sau 40 de ani, şi ce consecinţe spirituale poate avea în sufletele lor o astfel de pildă şi cum ar trebui să fie considerat un astfel de model, cu parcursul său luminos de credinţă?

 

Cred că tinerii, din fericire, nu au fost privaţi de libertate şi trăiesc liberi. Dar ar trebui să cunoască acest om ca model de viaţă omenească, nu numai creştină. Nu doar să cunoască, dar să şi treacă la un nivel superior: să-l admire pe acest om blând, dar puternic, puternic în a-şi apăra identitatea creştină, de preot şi de catolic, dar şi de creştin, în general. Şi-apoi cred că tinerii ar trebui să-l imite; desigur, în contextul lor personal: în familie, în societate, la serviciu, la şcoală, ar trebui să-l imite pe acest om liber, bun, milostivă, generoasă şi fraternă. Şi mai e un lucru important pe care ni-l oferă beatificarea, un mesaj. Prin beatificare nu vrem să se mai repete greşelile din trecut; vrem să privim spre viitor, un viitor plin de bunătate, de generozitate, de iertare şi de fraternitate.

 

Eminenţă, se speră ca acest moment edificator să fie prilej de bucurie în credinţă pentru cât mai mulţi credincioşi şi un imbold pentru a intensifica solidaritatea creştină în al treilea mileniu creştin. Ce le-aţi cere celor care, după mulţi ani, vor fi în măsură să spună că au fost martori ai beatificării lui Vladimir Ghika?

 

Să identifice moştenirea spiritului şi a gândirii sale, care se concretiza în comuniune fraternă cu toţi. Ideologiile nu trebuie să fie o piedică în calea umanităţii, adică fiinţa umană liberă, bună, care trăieşte în fraternitate şi în pace pe pământ. Ar trebui să se bucure că moştenesc acest important mesaj de bunătate pe care ni-l transmite el. O bunătate pornită din iertare, care nu e răzbunare sau înfrângerea a celorlalţi. În acest caz nimeni nu e învins: toţi trebuie să învingă promiţând să fie bine în viitor. Cred că acest lucru ar fi important pentru tineri: să făurească o fraternitate umană, în această ţară, unde toţi sunt fraţi, indiferent de orientările religioase, politice ori sociale; să se simtă cu toţii fraţi, şi toţi să se ajute între ei în momentele grele.

 

Vă mulţumim Eminenţă pentru acest interviu.

 

Eu vă mulţumesc, şi binecuvântez ţara voastră, ca să fie cu adevărat Grădina Maicii Domnului.

 

TVR © Elena Dinu – Titi Dincă